Biden dă asigurări că RĂMÂNE în cursa prezidențială: „Nu aș candida dacă nu aș crede că pot îndeplini această sarcină”

Publicat: 28/06/2024, 22:08

Președintele SUA, Joe Biden, a dat asigurări vineri seară, în cursul unui eveniment electoral, că nu intenționează să se retragă din cursa prezidențială, pe fondul speculațiilor apărute după prestația sa la dezbaterea electorală cu Donald Trump.

„Știu că nu sunt un om tânăr. Nu mă deplasez atât de ușor cum o făceam anterior. Nu vorbesc atât de ușor cum o făceam anterior. Nu fac dezbateri așa cum făceam anterior. Dar știu un lucru clar: știu cum să spun adevărul. Știu să fac deosebirea între ce este corect și ce este rău. Știu cum să îmi îndeplinesc sarcinile prezidențiale. Știu cum să rezolv lucrurile. Știu, așa cum știu și milioane de americani, că atunci când ești doborât, te ridici”, a afirmat Biden, la un eveniment electoral desfășurat vineri în orășelul Raleigh, în statul Carolina de Nord.

”Eu cunosc eforturile care au fost necesare pentru a ridica o economie afundată de pandemie și a o aduce la nivelul de acum, de cea mai puternică economie a lumii. Știu cum această economie poate fi în beneficiul tuturor. Știu cum să mobilizez lumea pentru a-i opune rezistență lui Vladimir Putin și a apăra libertatea, nu să cedeze în fața lui”, a continuat liderul de la Casa Albă.

”Știu cum să mențin lumea în siguranță și libertate în anii următori. Vă dau cuvântul că nu aș candida din nou dacă nu aș crede din toată inima și din tot sufletul că pot îndeplini această sarcină. Pentru că mizele sunt prea mari”, a subliniat Biden.

”Intenționez să câștig acest scrutin”, a insistat președintele SUA.

Echipa lui Biden dă asigurări că acesta va continua campania electorală

Anterior, echipa electorală a lui Biden a dat asigurări că acesta nu se va retrage din cursa prezidențială. Membri ai echipei de campanie au transmis că Biden menține angajamentul de a participa la o nouă dezbatere cu Trump pe 10 septembrie, după ce prestația președintelui, în vârstă de 81 de ani, a reaprins preocupările privind vârsta sa avansată.

Reprezentanții lui Biden au respins apelurile de a se retrage din cursa electorală, insistând că președintele s-a descurcat bine în fața acuzațiilor lipsite de fundament lansate de Trump.

Însă unii congresmeni democrați, donatori și membri ai Partidului Democrat s-au declarat nemulțumiți de performanța președintelui SUA în dezbaterea cu Trump.

”Este un nivel de panică mai mare decât se considera că ar fi posibil”, a afirmat un membru al Partidului Democrat, potrivit cotidianului Financial Times.

”Ne-a confirmat cele mai mari temeri”, a declarat altul, sub protecția anonimatului.

David Axelrod, fost consilier politic al fostului președinte Barack Obama, a declarat că Biden a înregistrat rezultate în anumite probleme.

”Dar vor urma discuții asupra faptului dacă ar trebui să continue”, a explicat David Axelrod, citat de postul de televiziune CNN.

Potrivit unui sondaj realizat de Institutul YouGov și citat de publicația The Hill, 43% dintre americanii care au vizionat dezbaterea electorală consideră că a fost câștigată de Donald Trump, iar 22% de Biden. Însă 35% nu sunt siguri cine a câștigat dezbaterea.

Foto: Profimedia

Citește și:

BIDEN și TRUMP se acuză reciproc de starea economiei SUA și dau asigurări că au programe de remediere a problemelor

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?